Deputații AUR au mers, luni, la ședința comisiei de sănătate care se reunise pentru a lucra pe amendamentele depuse la proiectul de lege privind certificatul verde la locul de muncă. Liderul George Simion i-a acuzat pe parlamentarii de la PNL, USR și PSD că doresc să treacă amendamentele pe repede înainte pentru a da votul cât mai repede pe proiectul de lege.
Senatul a respins propunerea legislativă privind introducerea certificatului digital Covid pentru angajații instituțiilor publice. Proiectul prevedea că, în lipsa certificatului, personalul unităților respective nu mai este plătit și poate fi chiar concediat. Aceeași obligație era impusă pentru clădirile de birouri private cu mai mult de 50 de angajați aflați simultan la muncă.
Angajații statului vor fi trimiși în șomaj tehnic în baza unui plan de gestiune a resurselor umane, care va ține cont de criterii precum calificativul obținut de angajat la evaluarea anuală, dar și de gradul de încărcare a activității fiecărei direcții generale, direcții, serviciu și birou, prevede un draft de ordonanță de urgență obținut de Profit.ro și care vizează modificarea Codului Administrativ și a Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Șefii instituțiilor staului vor avea, însă, și posibilitatea de a reduce programul de lucru de la 5 zile la 4 zile pe săptămână. Salariul va fi diminuat la 75% pe perioada suspendării sau pe perioada reducerii programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe săptămână, prevede documentul obținut de Profit.ro.